
Recondiționări jante
Pentru mulți dintre noi, importanța pe care o acordăm detaliilor unei mașini vine în strânsă legătură cu nivelul nostru de pricepere în domeniul auto, iar mașinile rămân, de cele mai multe ori, un mister descoperit doar de pasionați. Pentru cei care privesc însă autovehiculul doar prin prisma funcționalității sale și care înțeleg necesitatea unei vizite la un service auto numai avertizați de martorii de bord, nevoia de a apela la serviciul de recondiționări jante poate fi privită strict din punct de vedere estetic, așadar drept moft.
Cum evaluăm corect diferența dintre nevoie și capriciu?
Valențele serviciului de recondiționări jante sunt date chiar de cele două funcții îndeplinite de acesta, respectiv cea redare a siguranței conducătorului auto și cea de cosmetizare, funcție pusă în valoare, în special, de iubitorii de automobile. Specialiștii din service-urile auto sunt cei care pot determina, în urma unor verificări specifice și amănunțite, dacă intervenția este una de profunzime sau de înfrumusețare.
Dacă în timpul procedurilor de recondiționări jante se intervine numai pentru curățare, eliminarea zgârieturilor, a petelor și a urmelor de rugină sau pentru vopsire, atunci ne aflăm în zona estetică a serviciului; siguranța șoferului nu este pusă în pericol, însă, trecând prin această etapă, prevenim atât degradarea jantelor, cât și apariția acestui risc.
În cazul jantelor îndoite, necesitatea corectării defectelor prin proceduri specifice serviciului de recondiționări jante, ne mută în zona de funcționalitate a acestuia, rolul fiind acela de a reda funcționarea autovehiculului în parametrii normali și de a reduce riscurile accidentelor apărute din motive tehnice.
Când e necesară o vizită la un service auto specializat?
Să fii în mișcare înseamnă să fii expus, iar denivelările, gropile și bordurile care ne ies în cale zi de zi sunt principalii inamici ai menținerii în stare bună a mașinii. Ori de câte ori apar semne vizibile de uzură la nivelul jantelor, trebuie să apelăm la specialiști – aceștia sunt singurii în măsură să stabilească dacă este necesară recondiționarea sau înlocuirea acestora.
Așadar, chiar dacă granița între nevoie și moft este foarte fină, acordă atenție mașinii tale – alege să conduci în siguranță și, de ce nu, cu o imagine îngrijită!